Cum am ajuns să ne asumăm, cu o indolență malignă, întregul mecanism neortodox al trendului literar autohton, ne metamorfozăm în simple furnici, mânate, în șir indian, într-o direcție intransigentă, trasată după vrerea altora. Orice abatere – indispensabilă și voluptoasă, uneori – din acest șir poate fi, în egală măsură, tentantă și riscantă. Scriitorii neîncadrați în șablonul criticilor, neconsumați de marele public și umbriți, pe nedrept, de mult-prea-marile nume ale lumii literare, au, din păcate, pe scena literară, o traiectorie meteorică al cărei siaj are un efect descurajant. Dar astfel de scriitori, neprizați de publicul larg, pot rezerva suprize și celor mai critici ochi. Entuziasmul, fondat sau nefondat, al unui beletrist aflat la început de drum, poate naște mici bijuterii literare demne de un prim raft al unei librarii.
George C. Dumitru este, și el, un nume ce nu trebuie omis. Opera sa, de-un gabarit relativ restrâns, merită adusă în fața publicului și – de ce nu – disecată. Cu un debut în proza scurtă, publicând în 2003 primele sale povestiri, „Vânătorul” și „Vis de mărire”, în 2013 se înscrie și la categoria romanelor, făcând public primul, singurul, dar nu ultimul său roman, „Mișcarea de rezistență”, care, de altfel, a smuls „aplauzele” câtorva critici. Recurent în segmentul prozei scurte, în 2015, la editura Karth, George C. Dumitru înglobează în volumul „Sub mâinile mele” o mână de povestiri nuanțate și consistente pe de o parte, brutale și blamabile pe de altă parte. Croite cu migală pe o osatură solidă, cele opt povestiri își au în ADN-ul lor o sămânță a psihopatiei germinată și conturată diferit.
În „Neliniștea sub care am crescut”, prima și cea mai întinsă povestire, scriitorul îndreptă reflectorul asupra unei drame domestice […continuarea cronicii o gășiți pe bookhub.ro]
chintesentaliterara.wordpress.com 