„Rădăcina de bucsau”, de O. Nimigean

Radacina-De-Bucsau

În micul țarc al literelor autohtone încă se mai simte un suflu. Într-adevăr, un suflu sacadat, căznit, abia perceptibil, întreținut cu precădere de câteva nume poleite, dătătoare de literatură aleasă. Și scriitura lui O. Nimigean – căci asupra operei sale îmi voi calibra rândurile de mai jos – se pliază nativ în registrul acelei literaturi meritorii, reușind astfel, de-a lungul timpului, să convingă întregul aparat critic.

Înainte de toate, O. Nimigean, publicând Rădăcina de bucsau, și-a asumat un mare risc, deoarece între coperțile acestei cărți – trebuie avertizat cititorul – se demitizează imaginea Mamei. Dacă până acum, în proza românească, mama, ca ființă, era „piedestalizată” și expusă într-o lumină mai mult decât favorabilă, în romanul de față este portretizat universul decadent și deteriorat al ființei dătătoare de viață. Cu abordare neostentativă în stil și cu o așezată și bine-definită arhitectură narativă, Rădăcina de bucsau îl are în centru pe Liviu: un fiu responsabil, un soț suferind și, nu în ultimul rând, un pseudoscriitor, pe care O. Nimigean îl plasează la limita existențialismului. …continuarea cronicii o găsiți pe BookHUB

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

„Sub mâinile mele”, George C. Dumitru

Coperta-sub-mainile-meleCum am ajuns să ne asumăm, cu o indolență malignă, întregul mecanism neortodox al trendului literar autohton, ne metamorfozăm în simple furnici, mânate, în șir indian, într-o direcție intransigentă, trasată după vrerea altora. Orice abatere – indispensabilă și voluptoasă, uneori – din acest șir poate fi, în egală măsură, tentantă și riscantă. Scriitorii neîncadrați în șablonul criticilor, neconsumați de marele public și umbriți, pe nedrept, de mult-prea-marile nume ale lumii literare, au, din păcate, pe scena literară, o traiectorie meteorică al cărei siaj are un efect descurajant. Dar astfel de scriitori, neprizați de publicul larg, pot rezerva suprize și celor mai critici ochi. Entuziasmul, fondat sau nefondat, al unui beletrist aflat la început de drum, poate naște mici bijuterii literare demne de un prim raft al unei librarii.

George C. Dumitru este, și el, un nume ce nu trebuie omis. Opera sa, de-un gabarit relativ restrâns, merită adusă în fața publicului și – de ce nu – disecată. Cu un debut în proza scurtă, publicând în 2003 primele sale povestiri, „Vânătorul” și „Vis de mărire”, în 2013 se înscrie și la categoria romanelor, făcând public primul, singurul, dar nu ultimul său roman, „Mișcarea de rezistență”, care, de altfel, a smuls „aplauzele” câtorva critici. Recurent în segmentul prozei scurte, în 2015, la editura Karth, George C. Dumitru înglobează în volumul „Sub mâinile mele” o mână de povestiri nuanțate și consistente pe de o parte, brutale și blamabile pe de altă parte. Croite cu migală pe o osatură solidă, cele opt povestiri își au în ADN-ul lor o sămânță a psihopatiei germinată și conturată diferit.

În „Neliniștea sub care am crescut”, prima și cea mai întinsă povestire, scriitorul îndreptă reflectorul asupra unei drame domestice […continuarea cronicii o gășiți pe bookhub.ro]

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

„O mie de cocori”, Yasunari Kawabata

o-mie-de-cocoriCalitatea unei opere literare nu este asigurată, în mod obligatoriu, de factura stilistică savant elaborată, ori de coloritul figurilor de stil, ori de numărul de pagini. Datele unei opere de calitate pot fi, la fel bine, găsite în simplitate și minimalism. Un număr restrâns de pagini, de pildă, nu constituie un compromis pentru autor, atâta timp cât în acele câteva pagini sunt comprimate ingredientele unei scriituri de primă mână. De asemenea, și lipsa unei intrigi solide care, de altfel, reprezintă nada pentru cititori, poate fi compensată printr-o banală pagină smulsă din cotidian. Aici, mâna auctorială este definitorie.

Un astfel de exemplu viu, elocvent, care-mi pâlpâie și acum la periferia minții, este romanul „O mie de cocori”, aparținând scriitorului nipon Yasunari Kawabata. Publicat pentru prima oară în 1949, în Japonia, sub formă de foileton, romanul se încadrează în registrul reducționismului de cea mai înaltă calitate. [continuarea cronicii o găsiți pe bookhub.ro]

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

„Soldați ai terebentinei”, Răzvan T. Coloja

coverMicimea în gândire va pune, de cele mai multe ori, sub semnul blamării cultura sau, de fapt, subcultura rockerilor. Purtătorii de plete, pentagrame și tricouri negre vor întoarce întotdeauna privirile trecătorilor, vor naște neliniști și vor smulge habotnicilor cruci trasate cu limba în gură. Și atitudinea lor, trecută prin filtrul etic al oamenilor de rând, va însămânța, de asemenea, aversiune dacă nu chiar spaimă. Însă „je me’n fiche”-ul și asumarea „etichetei negre” vin ca replici din partea generațiilor cu plete în fața zidului moralității.

O astfel de generație de tineri rebeli, îmbibată în heavy metal și stupefiante, este trecută […continuarea cronicii o găsiți pe Bookhub.ro]

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

„Nici o privire”, José Luís Peixoto

download (1)Se știe că marile cărți ale literaturii au capacitatea de a dilata timpul. De a vida lectorii între pagini și de a le transmite stări ubicue. Dar sunt și cărți, nu neapărat ridicate pe piedestal, care imită sau mai bine zis, care dețin, apodictic, indicii unei capodopere. Aceste cărți, neprizate de marea masă, oferă o satisfacție aparte la lecturare. Un astfel de exemplu puternic oferă scriitorul portughez, José Luís Peixoto, care, prin literatura sa potentă și vivifiantă, frizează capodopera.

Cel dintâi impact cu „Nici o privire”, primul roman al portughezului, scris – atenție! – la 23 de ani, a fost dezarmant. Stilul necanonic, cu barierele unei scriituri lejere spulberate, mi-a dispersat simțul orientării. Nevoia de reculegere și de focusare au devenit stringente. Aveam de-a face cu un roman cu seva clocotitoare… continuarea cronicii o găsiți pe bookhub.ro

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

„Așteptându-i pe barbari”, John Maxwell Coetzee

asteptandu-i-pe-barbari_1_fullsizePe harta literaturii universale, un vast teritoriu este trasat de opera scriitorului african John Maxwell Coetzee. Elogiile întregului său palmares, care însumează peste zece romane, traduceri și volume de eseuri filosofice, nu au încetat să apară. Astfel, premii importante, precum Booker Prize sau Nobel (2003), i-au etichetat opera.

Din plaja de romane ieșite de sub penița lui Coetzee, un dozaj mic dar comprimat a trecut și prin filtrul meu livresc. Prima mea întâlnire textuală s-a consumat între mine și David Lurie, profesorul controversat din „Dezonoare” (1999), care – trebuie să admit -, la acea vreme m-a bulversat. M-au copleșit sinceritatea și realismul scriiturii, fapt ce m-a avântat să parcurg o altă lume trasată de Coetzee în „Copilăria lui Isus”. Aici, având un standard ridicat prestabilit, am cunoscut dezamăgirea. Așteptările mele mult prea mari nu s-au concretizat în paginile cărții. O ultimă „redută” pe care mi-am asumat-o pentru a-mi corecta optica vizavi de opera scriitorului african a fost „Așteptându-i pe barbari” (Ed. Humanitas Fiction, 2014).

Titlul, mai mult decât sugestiv, prefigura un roman tezist.

Geneza cărții, angrenată într-un ritm nepermis… Continuarea cronicii o găsiți pe bookhub.ro

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

„Inimi cicatrizate”, Max Blecher

Inimicicatrizate-picSalutara inițiativă a pionierului cineast, Radu Jude, de a transpune pe pânză, prin filtrul său critic, „inimile cicatrizate” ale lui Max Blecher, m-a trimis tocmai la rădăcina livrescă prin care se hrănea acest proiect cinematografic. Romanul „Inimi cicatrizate”(sursa de inspirație a cineastului), a cărui amprentă puternică va fi proiectată pe marile ecrane, cel mai probabil în 2016, a cunoscut lumina tiparului în 1937, într-o perioadă de forfotă literară, iar reacțiile critice ale vremii nu s-au încadrat într-un registru elogios.
Max Blecher, perdantul în lupta cu implacabilul destin, și-a consolidat, prin intermediul celor două romane ale sale, „Inimi cicatrizate” și „Întâmplări în irealitatea imediată”(1936), port-drapelul existenței asupra căruia s-a răsfrânt un dozaj incomensurabil de suferințe & angoase.  Continuarea cronicii o găsiți oe bookhub.ro

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

„Folie à trois”, Florin Ardelean

Repertoriul consistent de cărți publicate (8 la număr) și potența literară ale scriitorului din urbea de pe malul Crișului Repede, Florin Ardelean, au fost capetele de afiș în cadrul unui dialog livresc purtat cu un prieten bun de-al meu. Și cum, după minute de aprecieri & deliberări, „Folie à trois”, romanul publicat în 2012, a căpătat un făgaș aparte în discuția noastră, separându-se pe nesimțite, n-am avut tăria de a-l amâna mai mult de o zi. A fost entuziasmul de care am avut nevoie pentru da curs cărții.

Înainte de a porni la drum în densul univers neașteptat de fin creionat, clarificarea semantică a titlului a venit ca o necesitate, aflând astfel că „Folie à trois” este un sindrom extrem de rar care definește, în linii mari, o nebunie împărțită de trei oameni. Încercam încă din primele pagini să dibuiesc o schiță cât de palidă a nebuniei dictate de titlu, dar frâiele strâns ținute de scriitor nu mi-au permis să dejoc, prematur, intriga… (continuarea cronicii o gasiti pe bookhub.ro)

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

Lansarea romanului „Folie à trois II – Ivona”, de Florin Ardelean

Invitați speciali. Oameni colorați. Amfitrioni primitori. Atmosferă relaxantă. Ingrediente ale unei lansări de carte, care a avut loc vineri, 20 martie, la librăria Humanitas din Oradea, de care s-a bucurat scriitorul din urbea de pe malul Crișului Repede, Florin Ardelean. Comentariile & aprecierile aduse celui de-al doilea volum Folie a trois – Ivona, au fost animat susținute de invitatul special, Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”.
Cu sentențiozitate dar și cu un dram de jovialitate, ne-a fost creionat sinopsisul ce preconfigura nefastul destin al Ivonei, fiica „de sacrificiu” a lui Vlad Codreanu, eroul (sau anti-eroul?) primului volum.
Ne-a fost dat de înțeles că siajul protagonistei va fi unul inexorabil, grav, îmbibat în dureri & frustrări. Nici de acestă dată autorul nu face rabat la tot ceea ce înseamnă stilistică & estetică literară, dovedind astfel – așa cum a obișnuit cititorul – o meticuloasă mânuire a peniței în crearea unei opere literare.

„O carte care nu te lasă să patinezi şi care te pune mereu în fața unor probe”, sublinia autorul, la sfârşitul eventului.

Despre autor: Florin Ardelean s-a născut la 2 noiembrie 1958 în localitatea Husasău de Criș, Bihor. Este lector doctor la Universitatea din Oradea, Facultatea de Știinţe Politice şi Știinţele Comunicării, susţinând cursurile Teoria mass-media, Jurnalism Radio-TV şi Istoria Presei Româneşti. Din 1990 până în 2001, redactor al Revistei „Familia”. A condus publicaţii din Oradea, precum şi studioul de televiziune locală (1990-2008). Cărţi publicate: „Istoria presei şi foiletonistică – Dogmă şi opinie”, Editura Universităţii din Oradea (2007); „Jurnalism şi tranziţie”, Editura Universităţii din Oradea (2007); „Insectar I şi II”, Editura Arca, Oradea (2008); literatură – „Schiţe erotice”, Biblioteca Revistei „Familia”, Oradea (2007) şi „Povestiri de duminică”, Editura Arca, Oradea (2010), „Folie à trois”, Editura Trei (2012).

Lasă un comentariu

Filed under Recenzii nepretenţioase

Fiți pe fază!

image

Lasă un comentariu

Martie 21, 2015 · 09:03