Travesti – Mircea Cărtărescu

Prima mea întâlnire textuală cu Mircea Cărtărescu s-a consumat în urmă cu foarte mulți ani, într-o perioadă de tranziție (de mentalitate) în care tot ceea ce însemna literatură se încadra într-un registru abstrus. Având un titlu sclipitor, de un marketing ales, De ce iubim femeile a fost cărțulia care m-a ademenit și care m-a inițiat (așa credeam eu la acea vreme) în lumea cărtăresciană. Nici pomeneală! Consumând acum din consistenta proză a autorului sus-numit, realizez cât de divergentă și disidentă este percepția mea vizavi de scriitura sa de atunci – cea cu care am început -, și cu cea de acum, aici referindu-mă la Orbitor, Nostalgia or Travesti.

Dacă De ce iubim femeile a fost o experiență mai mult ludică, fără prea mari implicații senzoriale (dacă stau bine și mă gândesc, doar ultima pagină a cărții mi-a rămas, încă vie, în minte), am continuat cu Nostalgia, pe care o consideram la acea vreme un act fraudulos de descindere în anumite încăperi virgine ale subconștientului meu, urmată de Orbitor, cosmicul Orbitor de care m-am izbit în plin, fără niciun avertisment și fără nicio amortizare în urma căruia refacerea a fost hiper anevoioasă.

Abia după mii de pagini ieșite de sub mâna maniacală a lui Cărtărescu am început să cunosc acomodarea iar un imbold de-al meu lăuntric mi-a alimentat setea rapace de a-mi continua periplu în densul imperiu cărtărescian.

Ultima mea oprire a fost la Travesti, un roman a cărui suprafață relativ redusă îți permite falsa impresie de lectură lejeră. Nu este deloc așa! Din contră, este un roman cu o voce puternică și originală. M-am scufundat până peste cap, încă din primele pagini, într-un resacul de idei convulsive care-mi scoteau de la naftalină anumiți stimuli demult uitați.

În Travesti se joacă pe două fronturi. Firul narativ aparținând prezentului este alocat lui Victor, maturul de 34 de ani, scriitor de cursă lungă, cu familie & bani iar amintirea (cel de-al doilea plan) este conturată de Victor, adolescentul de 17 ani, ajuns practic la jumătatea vârstei bărbatului.

Cărtărescu, prin stilu-i claustrofobic, reunește, printr-un act cathartic, cele două diegeze (cea a prezentului și cea a amintirii) într-o tabără de studenți, la Budilă, un loc misterios, atavic cu împrejurimi parcă smulse dintr-un film tarkovskian. Tânărul Victor, factorul contrastant în decorul vulgar-școlăresc al taberei, trăiește mereu la limita dintre realitate și vis. În desele sale derapaje în oniric, autorul intervine precum un neuro-chirurg, cu întregul său arsenal de instrumente stilistice, deschizând sub picioarele cititorului o lume dantelată mirosind a mister.

Zenitul care periclitează integritatea morală & mintală a lui Victor este șocul pe care-l trăiește acesta în ultima seară în tabăra de la Budilă, la petrecerea din jurul focului de tabără, unde Bazil, colegul său „cel mai vulgar dintre pământeni”, se travestește într-o duduie slioasă dezgropându-i astfel arhaice amintiri & traume.

„Brusc, mi-a apucat mâna și, ridicându-și fusta mini, mi-a lipit-o de chiloții de dantelă, prin care i-am simțit o clipă sexul tare și umed”

Gracil din fire, cu o mentalitate de lup singuratic, Victor preferă să-și rezume viața într-un micro crosmos, doar al său, îmbibat în frustrări, de unde i se trage și repulsia pentru femei, în general

„privindu-le, uram și mai mult orgia hormonală, dezastru care în 20 de ani avea să le schimbe în femele șubrede de lascivitate, în cucoane snoabe, în gospodine șleampete, în profesoare refulate, în intelesctuale masochiste, în muncitoare spurcate la gură (…).

Conchizând într-o cheie pozitivă, Mircea Cărtărescu, prin stilul său vibratil și dantelat, prin puternicele rezonanțe în oniric, prin amfibolia-i caracteristică dar și prin meticulozitatea scrisului, își însușește – și pe bună dreptate – eticheta de cel mai bun scriitor român contemporan.

Nota mea, atât pentru întreaga opera cărtăresciană cât și pentru Travesti este, firește, *****/5

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Recenzii nepretenţioase

Un răspuns la „Travesti – Mircea Cărtărescu

  1. Reblogged this on fata noptii and commented:
    Cărtărescu, prin stilu-i claustrofobic, reunește, printr-un act cathartic, cele două diegeze (cea a prezentului și cea a amintirii) într-o tabără de studenți, la Budilă, un loc misterios, atavic cu împrejurimi parcă smulse dintr-un film tarkovskian. Tânărul Victor, factorul contrastant în decorul vulgar-școlăresc al taberei, trăiește mereu la limita dintre realitate și vis. În desele sale derapaje în oniric, autorul intervine precum un neuro-chirurg, cu întregul său arsenal de instrumente stilistice, deschizând sub picioarele cititorului o lume dantelată mirosind a mister.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s