Jocul îngerului – Carlos Ruiz Zafon

Opțiunea mea livrescă, de a pune mâna pe Jocul îngerului, a fost una cât se poate de asumată. Având „antecedente” cu Carlos Ruiz Zafon prin prisma romanelor Umbra vântului și Prizonierul cerului, cunoscându-i mâna auctorială, știam că mă voi reîncapsula în acea Barcelonă veche, gotică, plină de mister.

Dacă în Umbra vântului, acțiunea se închega în jurul cititului, în Jocul îngerului scrisul și puterea creației aveau să devină atomul diegezei.

Îl avem pe David Martin, un tânăr jurnalist care, dintr-un entuziasm inconștient, acceptă o propunere din partea unui editor parizian, Andreas Corelli, cât se poate de tenebroasă; aceea de a scrie o carte cum nu s-a mai scris niciodată, o carte a unei noi credințe

Nu-ți cer să inventezi nimic din ce n-a fost deja inventat, într-un fel sau altul. Îți cer pur și simplu să mă ajuți să-i dau de băut celui însetat”

Această intrigă înfierată îl aruncă pe scriitoraș într-o lume nesigură, necunoscută, a cărei reguli nu le poate stăpâni. Aplombul de nestăvilit de la începutul creării operei mistice își pierde din fervență pe parcurs când David Martin devine conștient de jocul periculos la care s-a înhămat.

Aprofundatele și acribioasele documentări pentru cartea promisă duc, inevitabil, și la Cimitirul Cărților Uitate, un loc livresc sacru, cunoscut de foarte puțină lume, în care își duc veacul cărțile condamnate la uitare.

Ceea ce vezi dumneata aici este suma secolelor de cărți pierdute și uitate, cărți care erau condamnate să fie distruse și reduse la tăcere pentru totdeauna, cărți care păstrează memoria și sufletul unor vremuri și minuni de care nimeni nu-și mai amintește”

Așa cum tradiția locului o spune, fiecare vizitator are dreptul de a-și alege, aleatoriu, o carte. Întâmplarea face ca în mâinile lui David să cadă o cartea structurată sub forma unor vechi poeme „în care timpul și spațiul se scurgeau după voia lor”, „Lux Aeterna”, semnată cu inițialele D.M. Pornind pe urmele autorului, încercând să descifreze din misterele cărții, David realizează că, defapt, împărtășește același destin sumbru cu D.M. (Diego Marlasca), și că acesta a acceptat, la rându-i, în urmă cu mulți ani, oferta aceluiași editor, Andreas Corelli, care se dovedește a fi nimeni altul decât diavolul.

Un vast deșert de tensiuni, mistere, răsturnări de situații se devoalează în fața cititorului.

Fără a mai sintetiza aici din plăcerea care o oferă lecturarea romanului scris cu o mână auctorială sigură, conchid prin a spune că, deși îmbină surpinzător elemente de thriller, suspans, dragoste, aventură, cartea își păstrează savoarea de la prima până la ultima slovă.

Nota mea *****/5

„Jocul îngerului”, Carlo Ruiz Zafon, Ed. Polirom, 2013

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Recenzii nepretenţioase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s