Matei Brunul – Lucian Dan Teodorovici

Image Am început de ceva vreme să citesc, sau mai bine zis, să savurez, cărţile autorilor români contemporani; poate din curiozitate, poate din dorinţa, oarecum subconştientă, de a-mi spulbera ideea preconcepută în privinţa calităţii literarare autohtone sau poate datorită promovării fervente prin toate canalele media a scriitorilor români pe val.

Aşa s-a întâmplat şi cu mult mediatizatul roman al lui Lucian Dan TeodoroviciMatei Brunul, apărut la Editura  Polirom (2011) care, de altfel, a şi fost premiat cu 10.000  de euro în cadrul concursului literar „Augustin Frăţilă”, roman votat de 20 de bloggeri.

Sunt atât de impregnat şi sictirit de poveşti care au la bază comunismul, deprinse din ultimele romane citite (Raiul Găinilor sau Toate bufniţele), încât am pornit pe urma lui Matei Brunul cu rezerve destul de însemnate.

Primele capitole s-au scurs destul de anevoios, în care îl cunoşteam pe Matei Bruno zis Brunul, un păpuşar cu cariera ratată care a avut de suferit de pe urma Securităţii. Treptat, prin alternanţa trecutului cu prezentul, aflăm că Brunul este un prizonier al propriului său trecut, din cauza tratamentului torţionar la care a fost supus de-a lungul a câtorva ani de temniţă. Acuzat pe nedrept pe fondul unui complot împotriva statului, tânărul păpuşar trăieşte ororile detenţiei comuniste atât la Canal cât şi în închisorile din Galaţi şi Iaşi, culminând cu piederea memoriei a ultimilor 20 de ani din viaţă.

 „Şi pentru că nu mai credea, sau nu mai vroia să creadă, semnase la un moment dat, acceptând să scrie cuvânt cu cuvânt, după dictare, o declaraţie din care reieşea că oragnizaţia pe care o crease în apartamentul său închiriat, viza, dacă nu răsturnarea regimului, măcar şubrezirea lui[…]”

După tragicul accident, intră pe fir tovarăşul Bojin, angajat al Securităţii, a cărui misiune este de a-l graţia, reeduca şi de a-l transforma pe Matei Brunul într-un cetăţean devotat partidului comunist.

Singurul element, devenit “cordonul ombilical” ce leagă trecutul de prezent, este marioneta, care devine şi un alter ego al Brunului. Având nenorocul de a ajunge pe mâinile Securităţii, păpuşarul devine o marioneta a Sistemului dar şi a propriului său destin. Singurul sentiment puternic ce îl scoate din starea gri este iubirea platonică, ce i-o poartă Elizei, despre care aflăm pe parcurs că este informator al Statului.

Îndoctrinat şi înmuiat până-n măduva oaselor cu devotament comunist, Matei Brunul, îşi acceptă statutul de marionetă şi de bun cetăţean al Republicii Populare România, refuzând să-şi părăsească ţara.

„Eliza era Eliza, femeia la care îndrăznea să se uite doar din când în când, pe sub sprâncene, la ale cărei vorbe obrajii i se încălzeau brusc (…) femeia în faţa căreia propriile cuvinte sufereau, oprindu-se în gâtlej uneori, abia suflate printre buze întredeschise alteori.”

ImageLucian Dan Teodorovici, „Matei Brunul”, Polirom, 2011

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Recenzii nepretenţioase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s