Raiul găinilor – Dan Lungu

Image

În urmă cu câteva luni, primeam de la un prieten, în urma unui troc, o carte semnată de un scriitor român contemporan, necunoscut pentru mine la acea vreme, Dan Lungu. Cartea se numea Cum să uiţi o femeie şi, sincer vorbind, stimulentele de a da curs cărţii erau într-un dozaj relativ mic. Citind cartea, credeam că voi fi martorul unei relaţii intoxicate de mult romantism şi patetism şi, evident, cu un final tragic, dacă nu funest. M-am bucurat că mă înşelasem în privinţa ideii mele preconcepute despre roman şi, de ce să nu mărturisesc, despre scriitorul român contemporan, căruia nu-i acordam prea mult credit. Această primă întâlnire cu Dan Lungu, care a constituit o surpriză, a fost punctul de plecare spre devorarea următoarelor romane ale sale, continuând cu „Sunt o babă comunistă!” (Ed. Polirom, 2007)” şi apoi cu „Raiul găinilor”(Ed. Polirom, 2004). Mă voi opri puţin asupra ultimului roman menţionat deoarece îmi este încă proaspăt inmagazinat în memorie dar şi pentru că este impregnat într-un umor de bună calitate.

În Raiul găinilor, Dan Lungu abordează un stil umoristic, ludic şi zeflemitor ce se răsfrânge asupra unui mic colţ al societăţii româneşti, de după vremea împuşcatului, strada Salcâmilor, loc în care, printr-o optică puternic ironizată, o mână de oameni şi-au canalizat existenţa doar spre relatarea amintirilor, bârfă şi elucubraţii. Locuitorii, magistral reliefaţi prin prisma vieţii trăite în perioada ceauşismului şi prin relatarea trecutului gri, devin personajele – stereotip ale societăţii româneşti.

Autorul îşi ia în serios rolul de sociolog şi transmite mesaje directe, tăioase, batjocoritoare asupra comunităţii dar care sunt învelite într-un ambalaj comic tipic moldovenesc.

Inevitabil, pe parcursul diegezei, gândul mi-a zburat la Ion Creangă şi la ale sale povestiri şi întâmplări care sunt condimentate cu umor moldovenesc de calitate.

Ajungând la performanţa de a citi al treilea roman scris de Dan Lungu, îmi permit să trag concluzia prin care îl consider un Creangă contemporan.

Pentru a întări cele spuse de mai sus şi pentru a vă convinge că Raiul este un roman ce merită, fără doar şi poate, citit, am spicuit câteva fragmente ilare:

„De parcă râmele faceau deja parte din viaţa lor. Le spuneau „ele”. Ele nici de săpun nu erau bune, că erau slabe ca pastrama. Altfel le-ar fi putut arunca naibii într-o albie, ar fi adăugat sodă şi le-ar fi făcut săpun de rufe. Ar fi putut vinde din el” 

„Aşa e nevasta mea, strângătoare. Nici capăt de sfoară n-ar arunca. Dacă pastilele se învechesc, parcă îi e ciudă că n-am fost bolnavi şi nu le-am consumat. Dar nu le aruncă, le ţine aşa pentru o nevoie.” 

„Uite, ăsta-i cardul, îl bagi într-o maşină care se cheamă bancomat, seamană cu un strung automat, apeşi pe nişte clăpiţe şi îşi dă pensia până la ultimul leuţ, chiar şi duminica.

Dan Lungu, „Raiul găinilor” Ed. Polirom, 2004

Image

Anunțuri

Un comentariu

Ianuarie 9, 2013 · 21:10

Un răspuns la „Raiul găinilor – Dan Lungu

  1. Autorul surprinde cu umor atitudinea „gainilor” fata de Ion Iliescu sau Ilici, prin destainurea lui Ceausescu catre Mitu. „Gainile” constientizeaza ca Ilici e vinovat de moartea Impuscatului, pacatul originar pentru care ele si-au pierdut „Raiul”. Totusi dupa ’89 „gainile” au votat constant pe Ilici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s