Negru și roșu – Ioan T. Morar

Din nou, o concepție greșit percepută și o atitudine strâmb luată mi-au fost eradicate de un simplu sfat, ba chiar recomandare a unui amic, C.P. . Ioan T Morar a fost până deunăzi, în concepția mea, doar un simplu om de televiziune, cu glumițe de calitate îndoielnică vărsate pentru un public larg. Ba mai mult, în urmă cu câteva luni, mi-a trecut prin mână și o carte de-a sa, Lindenfeld, (Polirom, 2005) căreia nu i-am acordat deloc credit, trântind-o într-un colț prăfos al bibliotecii mele personale. Ei bine, toate aceste bariere subliminal impuse, care inițial păreau a fi imuabile, mi-au fost înlăturate de mesajul convingător din cronica lui C.P. despre cartea care tocmai a cunoscut lumina tiparului, Negru și roșu, semnată de Ioan T. Morar.
Îmbrăcând haina interpidității dar și a scepticismului, am intrat în tabloul, neașteptat de bine realizat, al unei bucăți din istoria controversată a României. Cu cele mai fine și accesibile instrumente, fără a epata, ne este creionat destinul unui tânăr țigan, Georgian Nicolau (Jorjan, după numele de țigan), al cărui singur și înfierat scop este acela de a se dezrădăcina din cloaca șatrei, aspirând la statutul de român.
Singura pârghie solidă prin care își lăsă în spate trecutul maculat și pășește, cu dreptul, în viața nouă, este cariera militară, pe care o îmbrățișează, încă de pe băncile școlii, cu pietate și stoicism. Caracterul său intransigent, calibrat doar pe lectură, disciplină și educație, îi întărește statutul de elev strălucit, apreciat, cu un viitor cu mari perspective. „Țigănia a pierdut un om fără un viitor sigur acolo, iar țara, să vorbesc cu cuvinte mari, țara a câștigat un militar exemplar.”
Odată lăsată în urmă exuvia țigănească, un zbucium interior reverbera într-un crescendo haotic, forțându-l pe proaspătul ofițer, pe fondul celui de-al doilea Război Mondial, să ia atitudini dintre cele mai radicale pentru a-și tempera, pe cât posibil, neliniștirile. „Țesătura vieții mele de până acum s-a slăbit, s-a rărit. E ca o pânză uzată prin care, dacă o pui în fața unei lumini puternice, vezi de partea cealaltă. Nu va mai fi niciodată la fel.”
De sub comanda directă a mareșalului Ion Antonescu, pe care, de altfel, îl idolatriza și-l considera un tată ideologic, Georgian este aruncat într-o politică abjectă și inumană de purificare a țării de evrei și țigani. Cu îndârjirea-i caracteristică, își duce la îndeplinire cele mai macabre misiuni, asta până când mama sa, țigancă fiind, este deportată în Transnistria. Punând în balanță servilismul său habotnic față de sistemul antonescian sau salvarea mamei sale din ghearele pierzaniei, Georgian conduce romanul spre un drum surpinzător și imprevizibil.
Un punct forte, de menționat, în dezvoltarea personajului principal, este reprezentat de Ștefan Velescu, fost coleg de școală, devenit ulterior avocat, singurul deținător al secretului privind originea lui Georgian, care, în cele mai multe cazuri se opunea cu vehemență politicilor neortodoxe practicate de sistemul antonescian. Ștefan, punctul de legătură dintre Georgian românul și Georgian țiganul, devine complicele și martorul cheie, în același timp, al eroului la îndeplinirea actului său suprem.

Conchizând, lăsând la o parte multe alte aspecte ce meritau a fi menționate, sunt mai mult decât mulțumit de scriitura lui Ioan T. Morar și sunt convins că voi reveni la cartea sa, pe nedrept neglijată, Lindenfeld.

Ioan T. Morar, „Negru şi Roşu”, Editura Polirom, 2013